Acest post prezinta realitatea cruda pe care o ignoram si o ascundem in spatele unui zambet fals.Acest post este deprimant dar adevarat.
Maria este o fata de 10 ani.Ii spun Maria desi nu o cheama asa si de fapt nici nu are importanta numele ei.E o fetita ca oricare alta.Urma sa inceapa scoala saptamana viitoare.Numai ca in urma cu o luna i-a aparut un ganglion in zona gatului.A fost internata si i s-au facut analize.A parut doar o umflatura la inceput astfel incat medicii au lasat-o sa mearga acasa.Dupa putin timp a inceput sa se simta rau…ganglionul a crescut si a fost internata pentru a i se extirpa tumoarea.
Dupa 2 internari si o operatie parintii au primit o veste sfasietoare.Tumoarea e maligna.Maria are cancer.La varsta ei conformatia ei plapanda va fi nevoita sa faca tratament cu citostatice.Iar aceasta lupta cu boala o va ucide inaintea cancerului.Medicii ii dau maxim 3-4 luni.Poate alege sa nu se trateze sau poate alege sa se trateze dar tratamentul o poate ucide mai repede decat boala.Indiferent de cale,numai o minune o poate salva.
Mor multi copii de varsta ei anual,e adevarat.Insa nu pot sa nu-mi pun intrebarea care ii framanta pe parinti: “Cum crezi ca e mai bine sa moara fiica ta?”
Dumnezeu sa ii ajute!
aveam de gand sa scriu un comment lung. dar ma abtin. faza e ca mereu crezi ca nu ti se poate intampla tie, iar cand se intampla e mai mult decat poti suporta
m-ai speriat… eu de-abia ce-am facut o operatie la o formatiune de-asta tumoroasa.. ihhh… si doctorul zice ca-i bine..ca-i vindecat..
noi sa fim sanatosi! (nu, nu sunt cinic si nici ironic)
“Cum crezi ca e mai bine sa moara fiica ta?”
eu sunt de parere, ca nu conteza cantitatea, ci calitatea; si asta as aplica si aici!
ce conteaza o viata lunga, sau prelungita, daca e chiunuita?
dar vorbind aici de un copil, care are o viata inainte, trebuie macar incercat un tratament…sa nu zicem imediat ca citostaticele ar omora-o, pt ca stiu ei medicii in ce dozare sa o dea, ca sa nu ii *termine* ficatul….
trebuie oricand in viata luptat…trebuie incercat! nu trebuie sa te gandesti deja de la inceput negativ…ca oricum ori o omoara cancerul ori citostaticele
trebuie tratamentul incercat;
trebuie speranta;
trebuie incredere;
trebuie credinta;
si daca toate acestea nu duc la nimic, trebuie sa stim sa ne oprim…sa ne oprim si sa recunoastem, ca nu se poate face nimic, sa admitem, ca moartea face parte din viata…ca moartea exista si ca e cruda, dar oricum ar fi ea, exista si va exista tot timpul…si ca moartea cuiva nu inseamna sa iti pierzi credinta, increderea, speranta;
sa ne oprim si sa lasam bolnavului dreptul la farama de viata care i-a mai ramas, sa incercam sa i-o facem cat mai placuta posibil.
ce as face eu: as incerca sa nu am egoismul, sa imi doresc sa am pe acea persoana draga mie lanaga mine cu orice pret, trecand si peste boala ei si peste chinuri…si peste tot! nu as zice de la inceput: oricum cumva tot moare;
as incerca, as incerca serios sa fac ceva, dar as stii cand sa ma opresc, sa capitulez si sa las lucrurile astea in mainele ALTCUIVA…Dumnezeu stie ce face.